În căutarea unui scaun auto potrivit pentru micuțul tău

În condițiile actuale de trafic, utilizarea unui scaun auto pentru bebeluși este o necesitate și nu un capriciu pentru părinții care conduc autovehicule; bineînțeles, asta pe lângă faptul că, datorită legislației în vigoare, acest lucru este obligatoriu.

Fiind un accesoriu indispensabil al zilelor noastre, scaunul auto pentru copii oferă mai multe beneficii decât ai putea crede. Dar să vedem, în cele ce urmează, care sunt acestea și care sunt aspectele cele mai importante la care trebuie să te raportezi atunci când alegi scaunul auto.

Beneficiile pe care le aduce utilizarea unui scaun auto copii

Atunci când ne aflăm la volan cu un copil pe bancheta din spate, dezvoltăm obiceiul de a-l supraveghea în mod constant. Iar acest lucru cauzează împărțirea atenției în mai multe direcții concomitent, mai ales dacă micuțul e agitat, fapt care poate duce la producerea unui accident.

Prin urmare, confortul psihic al șoferului este un aspect deosebit de important, mai ales dacă ne referim la zone cu trafic intens, unde fiecare conducător auto are nevoie de atenție sporită și de timp optim de reacție.

Grație elementelor reglabile cu care este prevăzut un scaun auto pentru copii se obține un echilibru perfect între mobilitate și cadru fix. În felul acesta, copilul nu este țintuit și are o anumită libertate de mișcare pentru a sta cât mai confortabil și pentru a se bucura de experiența unei călătorii plăcute.

Alte avantaje demne de menționat

Dincolo de faptul că un scaun auto pentru copii împiedică distragerea atenției șoferului, acest dispozitiv reduce în mod considerabil riscul leziunilor și protejează integritatea fizică a micuțului în cazul unei coliziuni, indiferent de amploare. Mai mult decât atât, contribuie la menținerea unui bun echilibru și nu permite instaurarea senzației de amețeală.

Un alt aspect care susține necesitatea acestui accesoriu este designul actual al banchetelor din spate. În zilele noastre, accentul pică pe asigurarea unui grad de confort sporit de cele mai multe ori, astfel că primează o banchetă confortabilă în locul uneia sigure.

O centură auto nu poate asigura un copil la fel ca pe un adult, indiferent de specificații sau de promisiunile de marketing ale producătorului. Întotdeauna  diferențele de volum și de greutate fac ca o centură tipică să fie sigură doar pentru adult și nu pentru un copil.

Tipuri de scaune auto

Conform grupelor de vârstă, pe piața de specialitate există următoarele categorii:

Grupa 0+

În cadrul acestei categorii intră scaunele auto de bebeluși, care sunt concepute special pentru nou-născuți și bebeluși cu o greutate de până la 13 kg. De obicei, poate fi utilizat până la vârsta de 1 an.

Grupa 1:

Echipat cu o centură de siguranță în 5 puncte, acest tip de scaun auto pentru copii este destinat copiilor care au între 9 și 18 kilograme.

Grupa 2 + 3:

Pentru copiii cu o greutate cuprinsă între 15 și 36 kilograme, indiferent de vârstă, se folosește o pernă înălțătoare împreună cu centura de siguranță cu care este prevăzut autovehiculul.

Scaune auto cu sistem ISOFIX

Principalul aspect pe care trebui să îl ai în vedere la achiziționarea unui scaun auto este siguranța pe care o prezintă. Potrivit statisticilor, scaunele auto prevăzute cu sistem ISOFIX (International Standards Organization Fix) sunt mult mai sigure deoarece se fixează strâns și nu permite mișcarea scaunului auto după instalare.