Parca secolul douazeci si unu nu a venit cu nimic mai mult decat un numar crescand de nefericiti, neimpliniti, oameni cu visuri si idealuri risipite, uitate, macinate de gandirea altora.
Traim intr-un secol al banului in care ne-am uitat trairile si talentele, pasiunile. Ne asiguram ziua de maine, dorim cat mai multi bani, avem job-uri care ne rapesc tot timpul si de cele mai multe ori le facem pentru a supravietui, ci nu din pasiune, ne vindecam trupurile cand ne sunt bolnave invadand cabinetele medicale, uitand cu desavarsire sa ne ingrijim sufletele.
Hrana, luxul, sanatatea, casa, masina, hainele, marile brand-uri, excursii in locuri populate de mii de oameni… si cu aceste maretii lipsite de substanta ne umplem spatiul si timpul terestru. Massmedia ne invadeaza si ne creaza un stil de viata, ne ucidem singuri idealurile si suntem niste obedienti si niste conformisti ai valorilor altora.
Educatia, cultura, arta, pasiunile, iubirea… si atatea miraje ale naturii raman la stadiu de dorinta ce se innabusa odata cu inaintarea in varsta. Nu ne mai oprim din daramat visuri, din macinat sperante, din ucis talente.
Renasterea a ramas doar o epoca din care nu am ramas cu nimic, de parca inconstientul nostru colectiv ar fi adormit.
Avem milioane de vocatii, de talente, de pasiuni si urmam totusi meseria tatalui, a mamei, a bunicilor pentru ca asa se cade, pentru ca vrem sa le fim recunoscatori ca ne-au crescut, ne-au educat si ne reprimam pe noi insine pentru a trai o viata care nu este a noastra ci a lor, a celor care ne indruma sa o urmam.
Daca tata e medic trebuie sa fiu si eu, daca e business man, trebuie sa duc afacerea familiei mai departe. Nu conteaza ca eu lesin de fiecare data cand vad sange sau nu am nici o abilitate pentru negocieri. Ma fortez si o sa ma obisniesc eu cu asta pentru ca trebuie sa-mi multumesc familia.
O sa vin cu un exempu concludent de urmare a pasiunii, de pastrare a autenticitatii:
Fiica este pasionata de psihologie si se ocupa de pasiunea ei de 10 ani! A terminat facultatea, isi face specializarile, cu care e aproape de final, nu castiga foarte mult in domeniu, deocamdata, pentru ca e la inceput de drum cu munca, dar e doar o chestiune de timp. In momentul de fata, face demersurile necesare pentru deschiderea unui cabinet propriu.
Tatal, business man, diagnosticat cu o boala letala, avand de trait maxim un an. Nu a fost de acord, de la inceput cu pasiunea fiicei, sustinand-o, totusi, financiar. Vazandu-se in pragul mortii, cu o sotie casnica de o viata si inca o fiica minora, incearca sa-i predea responsabilitatea familiei, fiicei celei mari. Incep presiunile: mai intai incearca sa o obisnuiasca cu mediul afacerilor, cu activitatile firmei apoi, incet incet, ii cere sa renunte la pasiunea ei pentru psihologie in favoarea afacerilor, lucru cu care ea nu rezoneaza deloc. Vazand ca i se opune, isi retrage sustinerea financiara, fiica reusind sa o scoata la capat cu ajutorul mamei. Tatal insista in demersurile lui prin diverse forme de manipulare: ”Esti copilul meu si cineva trebuie sa duca mai departe afacerea familiei.”, ”Ti-am sustinut pasiunile atatia ani si nu am fost de acord cu ele. Acum eu o sa mor si vreau sa faci ceea ce zic eu.” Pe langa toate aceste tertipuri mai mult decat dureroase, incearca sa o constranga din punct de vedere al timpului pentru a nu mai putea asista la cursurile de specializare.
Alegerea fiicei?
Dupa parerea mea, cea mai inteleapta. Isi urmeaza visurile!
E atat de sus din punct de vedere profesional, e atat de aproape de atingerea implinirii. A muncit ani de zile pentru a ajunge aici, s-a ”catarat” prin facultate, master, cursuri de specializare, practica, voluntariate, sute de carti citite si a ajuns atat de sus. Nu poate intra in momentul de fata in cadere libera pentru ca asta este dorinta tatalui muribund. Nu-si poate schimba viata pentru ca nu coincide cu idealurile tatalui sau. Tatal sau si-a trait propria viata. Acum e randul ei sa-si asume propriile decizii si sa-si urmeze propriile visuri, mai ales ca i-a propus si o varianta de mijloc tatalui: ea va duce mai departe afacerea familiei dar doreste sa fie si psihoterapeut, in paralel cu asta. El nu este de acord.
Cine e nedrept???
Nu putem trai viata altora, nu ne putem ghida dupa valorile altora!!!!
Avem nevoie de autenticitate la fel de mult ca si de oxigen!!!
Unde ajungi reprimandu-te pe tine?
Gandeste-te ca munca iti ocupa, ca si spatiu fizic, in timp, jumatate din viata, cel putin. Muncesti de dimineata pana la pranz!!! Cum ar fi sa faci ceva ce nu-ti aduce nici o satisfactie, nici o multumire?
Ajungi sa pleci dimineata spre locul de munca ca si cum ai pleca la o inmormantare, si exact asa si este doar ca, pleci la propria inmormantare! Mori putin cate putin in fiecare zi si mori la modul cel mai urat posibil: lipsit de orice satisfactie, de orice fericire, de cele mai marunte bucurii.
Facand ceea ce nu ne place ajungem la un nivel de stres atat de mare incat nu ne mai putem bucura de nimic, nu mai putem o avea o viata sociala satisfacatoare, ne rasfrangem nemultumirile asupra propriului cuplu, asupra propriilor copii, asupra noastra! Ajungi sa-ti urasti existenta pentru ca nu te regasesti in ea.
Daca printre valorile tale de baza se regaseste dragostea si tu o sa te chinui toata ziua doar sa faci bani, nu ai cum sa fii fericit, multumit, implinit pentru ca nu lucrezi la ceea ce-ti aduce starea de confort, de implinire.
Uitam de noi si asta mi se pare decizia cea mai proasta pe care o putem lua!!!
Nu pleca cu capul inainte atunci cand parintii tai te indruma spre ceva anume. Intreaba-te daca idealurile lor se potrivesc cu ale tale, daca ceea ce-si doresc ei pentru tine coincide cu ceea ce-ti doresti tu pentru propria viata.
E viata ta si tu o vei trai si dupa disparitia parintilor. Cat sunt ei in viata vei fi motivat de dorintele lor sa dai inainte in aceasta mare in care nu te regasesti dar, dupa ce ei nu mai sunt, ce te mai motiveaza sa continui acest drum parca plin de amaraciune pentru tine? Nu mai ai nici o motivatie si realizezi ca ai muncit o viata intreaga sa construiesti o structura pe care nu ti-ai dorit-o si te intrebi de ce ai construit asa greu la ea, de ce nu ai ajuns la succes pentru ca ai muncit ca un nebun pentru ea…
Tocmai pentru ca nu era structura ta!
Parintii ne fac sa ne simtim atat de vinovati pentru deciziile pe care le luam si ei nu ni se pun de acord. Atat de tare am vrea sa-i multumim… e o lupta care se da pentru tine. Pe cine vrei sa multumesti? Pe tine sau pe ei?
Defineste-ti prioritatile in aceasta viata caci nu se stie exact daca ne reincarnam sau nu, deci nu se stie daca mai ai alta. Daca traiesti cu ideea ca o viata ai, de ce trebuie sa le satisfaci dorintele altora tocmai in singura sansa de a te multumi tu pe tine, pe care ti-a dat-o universul?
Curaj, gaina, ca te tai!
Si ce daca te taie?
Daca pasiunile tale sunt chiar atat de puternice si muncesti pentru ele cu cel mai real devotament, iti vor aduce tot ceea ce ai tu nevoie, toata satisfactia si implinirea visata.
